Xreferat.com » Топики по английскому языку » Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile латынь

Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile латынь

fi încheiat.

Violenţa sau constrângerea poate fi de două feluri: fizică şi psihică (morală). Violenţa fizică există atunci când ameninţarea cu un rău priveşte integritatea fizică a persoanei ori a bunurilor sale. Violenţa psihică (morală) se referă şa ameninţarea cu un rău a cinstei, a onoarei, a reputaţiei persoanei etc.

Sub aspectul structurii sale, violenţa presupune două elemente, şi anume:

a) Ameninţarea cu un rău (element obiectiv) care poate fi de natură fizică (omor, lovituri) de natură patrimonială (distrugerea unor bunuri, sistarea unor plăţi etc.) sau de natură morală (ameninţarea de atingere a onoarei, ameninţarea de părăsire etc.)

b) Insuflarea unei astfel de temeri (element subiectiv) care să constrângă victima violenţei să încheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Temerea provocată de ameninţare se va aprecia în funcţie de criteriile subiective, vârstă, sex, vigoare, experienţa vieţii etc.

Ceea ce viciază consimţământul este mai degrabă, teama insuflată de violenţă, decât însăşi violenţa, care rămâne faptul exterior ce provoacă temerea. Starea psihologică de teamă în care o persoană se transpune sub influenţa violenţei dă naştere motivului (evitarea răului) care o determină să încheie actul, motiv determinant care n-ar fi existat dacă voinţa sa ar fi fost liberă.

Pentru ca violenţa să vicieze consimţământul şi să poată conduce la anularea actului se cere ca ameninţarea să fie injustă (nelegitimă). Dacă ameninţarea se referă la un rău în a cărui producere nu se vede nimic ilicit sau la o faptă pe care cel care ameninţa era îndreptăţit să o săvârşească, o asemenea ameninţare nu poate justifica atacarea actului săvârşit sub imperiul ameninţării cu nulitatea.

De asemenea, pentru a vicia consimţământul, violenţa nu trebuie să fie numai injustă ci, trebuie să fie determinantă, hotărâtoare pentru victima violenţei de a încheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant al temerii produse de violenţă, se face după criterii subiective privind victima violenţei cum ar fi, vârsta, gradul de cultură la acesteia, locul unde s-a exercitat violenţa.

Spre deosebire de dol, nu se cere ca violenţa să provină de la celălalt cocontractant.

În literatura de specialitate se apreciază că violenţa viciază consimţământul nu numai când, violenţa provine de la persoane, ci şi atunci când temerea este insuflată de împrejurările exterioare, obiective ce constituie starea de necesitate.[12]

Actele juridice încheiate sub imperiul violenţei vor fi sancţionate cu nulitatea relativă.

Leziunea. Prin leziune se înţelege paguba materială pe care o suferă una din părţile contractante din cauza disproporţiei de valoare dintre cele două prestaţii, existente, în chiar momentul încheierii contractului.

Elementele leziunii diferă în funcţie de concepţia ce a stat la baza reglementării ei. Astfel, potrivit concepţiei subiective, leziunea implică structural două elemente şi anume disproporţia de valoare între contraprestaţii şi existenţa unei stări de nevoie în care se află una din părţile contractante de care profită cealaltă parte.

În concepţia obiectivă leziunea se rezumă la un singur element şi anume la paguba ce rezultă din disproporţia de valoare dintre cele două prestaţii.

Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune se cer întrunite, cumulativ, următoarele condiţii: leziunea să fie consecinţă directă şi nemijlocită a încheierii actului juridic respectiv; leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului şi disproporţia de valoare între prestaţii să fie vădită.

Pot fi anulate pentru leziune numai actele juridice civile ce îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: sunt acte juridice civile de administrare, cu titlu oneros; sunt acte juridice comutative şi sunt încheiate de minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă fără încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, acte păgubitoare pentru minor.

Cauza actului juridic civil Noţiunea cauzei actului juridic civil

Cauza este o condiţie esenţială de validitate a actelor juridice civile. Cauza constituie alături de consimţământ cel de al doilea element al voinţei juridice.

Prin cauză se înţelege scopul concret în vederea căruia se încheie un act juridic. Privit din punct de vedere juridic, cauza precede efectele actului juridic civil, ea fiind prefigurarea mentală a scopului urmărit ce se realizează înainte şi în vederea încheierii actului juridic civil. Tocmai în vederea realizării acestui scop părţile încheie actul juridic.

Cauza este un element specific fiecărei manifestări de voinţă în parte. Aceasta înseamnă că la contracte care sunt rezultatul manifestării de voinţă a două sau mai multe părţi, obligaţia fiecărei părţi are o cauză proprie, fără a exista o cauză comună a contractului. Ea există nu numai la contracte, dar şi la actele de voinţă unilaterală.

Elementele cauzei

Cauza cuprinde două elemente şi anume: scopul imediat al consimţământului care constă în reprezentarea sau considerarea, în contractul bilaterale oneroase a contraprestaţiei celeilalte părţi, în contractele reale, remiterea bunului, iar în actele juridice gratuite, intenţia de liberalitate. Acest prim element al cauzei este abstract, obiectiv şi invariabil acelaşi, în aceeaşi categorie de acte juridice. Scopul imediat al consimţământului constituie cel de al doilea element al cauzei, el reprezentând mobilul principal ce a determinat încheierea actului juridic. Scopul imediat este elementul concret, subiectiv şi variabil de la un act juridic la altul. Aşa, spre exemplu, în contractele  de vânzare-cumpărare scopul imediat este, pentru toţi cumpărătorii dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat, fără nici o deosebire de la un contract la altul, iar scopul imediat diferă de la contract la contract, în funcţie de destinaţia concretă în vederea căreia, lucrul a fost cumpărat.

Această concepţie care include printre elemente cauza şi scopul imediat, elementul concret, subiectiv şi variabil.

Condiţiile de validitate ale cauzei

 Pentru a fi valabilă cauza trebuie să îndeplinească, cumulativ următoarele condiţii: să existe, să fie reală şi să fie licită.

În actele juridice civile cauza lipseşte atunci când una din părţi nu are discernământ fiindcă formarea voinţei juridice cu cele două elemente ale sale – consimţământul şi cauza – presupune existenţa discernământului. În acest caz lipsa cauzei va atrage după sine nulitatea relativă a actului juridic, deoarece aceasta este sancţiunea lipsei consimţământului.

Cauza este inexistentă şi atunci când lipseşte scopul imediat al actului juridic respectiv, consideraţia contraprestaţiei celeilalte părţi la contractele cu titlu oneros, lipsa predării bunului în actele juridice reale şi lipsa intenţiei de liberalitate în actele juridice cu titlu gratuit. În astfel de situaţii actul juridic va fi sancţionat cu nulitate absolută.

Cauza nu este reală atunci când există eroarea asupra motivului determinant, adică asupra scopului imediat al cauzei. Falsitatea cauzei atrage după sine nulitatea relativă a actului juridic.

Sancţiunea actului juridic civil în care cauza are caracter ilicit este nulitatea absolută.

Obiectul actului juridic civil Noţiune

În literatura de specialitate, problema noţiunii obiectului actului juridic civil este controversată. În legătură cu aceasta în principal, au fost formulate trei opinii. Astfel într-o primă opinie se consideră că obiectul actului juridic constă în crearea, modificarea, transmiterea ori stingerea unui raport juridic. Acestei opinii i se reproşează că face confuzie între obiectul şi efectele generale ale actului juridic.

Într-o altă opinie se consideră că obiectul actului juridic civil constă în interesele reglementate de părţi prin mijlocirea actului juridic în temeiul şi în limita legii.[13] Şi acestei opinii i s-a reproşat că leagă în mod artificial obiectul actului juridic de noţiunea de interese, noţiune care are valenţe apropiate mai degrabă cauzei decât obiectului actului juridic civil.[14]

În sfârşit o a treia opinie consideră că obiectul actului juridic civil este însuşi obiectul raportului juridic civil născut din acel act juridic.[15] Cu alte cuvinte, obiectul actului juridic îl constituie conduita părţilor, adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute părţile actului juridic. Această opinie este susţinută de mare majoritate a autorilor care s-au referit la obiectul actului juridic.

Faţă de cele arătate considerăm că prin obiect al actului juridic se înţelege conduita părţilor stabilită prin actul juridic, adică acţiunile sau inacţiunile de care sunt ţinute părţile sau de la care trebuie să se abţină.

Condiţiile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil.

Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) obiectul actului juridic civil trebuie să existe. Această primă condiţie, este şi cea mai importantă, deoarece dacă obiectul nu există nu se mai pune problema observării celorlalte condiţii ale sale.

Necesitatea existenţei obiectului se apreciază în momentul încheierii actului juridic.

Pot alcătui obiect al actului juridic civil şi bunurile viitoare, cu excepţia succesiunilor nedeschise încă.

b) obiectul actului juridic civil trebuie să se afle în circuitul civil;

c) obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat sau determinabil;

obiectul este determinat când se precizează elementele care îl individualizează şi este determinabil când se prevăd în actul juridic suficiente elemente cu ajutorul cărora el va putea fi determinat în viitor. Raţiunea acestei condiţii este impusă de nevoia asigurării executării exacte a prestaţiei la care s-au angajat părţile actului juridic, potrivit cu voinţa lor. Dacă obiectul actului juridic se referă la bunuri certe, condiţia este îndeplinită prin indicarea caracterelor lui particulare. Dacă însă este vorba de bunuri generice , determinarea lor se face prin indicarea precisă a cantităţii, a calităţii, valorii sau prin stabilirea unor criterii de determinare viitoare a acestora.

d) obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil. Această condiţie este determinată de regula de drept potrivit căreia nimeni nu se poate obliga la imposibil. Este vorba  aici numai de imposibilitatea absolută şi de neînvins şi nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului sau din cauze relative (subiective). În cazul obligaţiilor de a da un bun cert, imposibilitatea nu poate proveni decât din cauza pieririi bunului respectiv, intervenită anterior, încheierii actului, iar în cazul obligaţiei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza când nu mai este cu putinţă să se producă bunurile respective, inexistenţa lor momentan neconstituind propriu-zis o imposibilitate absolută de executat. Obligaţia de a da se poate referi şi la bunuri viitoare cu condiţia că ele să fie posibile şi determinate sau determinabile.

e) Obiectul actului juridic civil trebuie să fiei licit şi corespunzător regulilor de morală. Pe cale de consecinţă, conduita părţilor actului juridic civil trebuie să fie conform atât cu legea, cât şi cu regulile de morală. Actele juridice încheiate cu nesocotirea acestei condiţii sunt sancţionate cu nulitate absolută;

f) Obiectul actului juridic civil trebuie să fie un fapt personal al celui ce se obligă. Nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altuia. Nu se poate deci promite într-un act juridic faptul altuia, ci numai faptul său personal, afară de cazul când această promisiune se face în calitate de mandatar. Convenţia prin care o parte se  obligă să determine pe in terţ să consimtă la încheierea unui act juridic este valabilă, deoarece nu se promite faptul terţului, ci faptul propriu de a depune toate diligenţele pentru a convinge pe terţ să încheie actul juridic;

g) Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului. În actele juridice constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel ce se obligă să fie titular dreptului pentru care s-a obligat. Această condiţie este consecinţa principiului de drept potrivit căruia nimeni nu se poate obliga în mod valabil la ceva ce nu are sau să transmită altuia mai multe drepturi decât are el însuşi.

Forma actului juridic civil Principiul consensualismului actelor juridice civile

În principiu, actele juridice civile nu reclamă necesitatea observării vreunor forme pentru validitatea lor. Voinţa juridică manifestată, oricum, prin vorbe, prin înscrisuri, prin semne, etc., este suficientă pentru încheierea unui act juridic, iar contractul se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor. Voinţa juridică este deci independentă de forma pe care o îmbracă pentru a se exterioriza. Ea produce efecte juridice, fără  a fi nevoie pentru aceasta de a se manifesta în anumite forme.

Prin urmare, în principiu, actele juridice sunt consensuale în înţelesul că ele se încheie valabil prin simpla manifestare de voinţă a celor de la care emană.

Noţiunea şi clasificarea condiţiilor de formă ale actelor juridice civile.

Prin formă a actului juridic civil se înţelege modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcut cu intenţia de a crea, modifica sau a stinge un raport juridic concret.[16] Cu alte cuvinte şi într-o formulare mai sintetică, forma actului juridic civil reprezintă modul de exteriorizare a manifestării de voinţă.

Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile, în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării formei se disting trei condiţii de formă şi anume:

a) forma cerută ad validatem, adică pentru însăşi validitatea actului juridic civil;

b) forma cerută ad probationem, adică pentru a se face dovada actului juridic civil;

c) forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil.

Forma cerută de validitate a actului juridic civil. Actele juridice pentru validitatea cărora se cer îndeplinirea sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite condiţii de formă se numesc acte formale sau solemne. La actele formale sau solemne, forma constituie o condiţie de validitate.

Forma ca o condiţie de validitate a actului juridic civil constă în necesitatea îndeplinirii formalităţii prestabilite de lege ori de părţi privind exteriorizarea voinţei cu ocazia încheierii actului juridic.

Raţiunea formei ca o condiţie esenţială de validitate a actului juridic civil este determinată, în primul rând, de nevoia asigurării deplinei libertăţi şi certitudini manifestării consimţământului în al doilea rând, de a atenţiona părţile cu privire la importanţa deosebită pe care o au actele ce necesită încheierea lor într-o anumită formă şi, în al treilea rând, de a asigura

Если Вам нужна помощь с академической работой (курсовая, контрольная, диплом, реферат и т.д.), обратитесь к нашим специалистам. Более 90000 специалистов готовы Вам помочь.
Бесплатные корректировки и доработки. Бесплатная оценка стоимости работы.

Поможем написать работу на аналогичную тему

Получить выполненную работу или консультацию специалиста по вашему учебному проекту
Нужна помощь в написании работы?
Мы - биржа профессиональных авторов (преподавателей и доцентов вузов). Пишем статьи РИНЦ, ВАК, Scopus. Помогаем в публикации. Правки вносим бесплатно.

Похожие рефераты: