Xreferat.com » Топики по английскому языку » Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile латынь

Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile латынь

un control din partea statului cu privire la respectarea condiţiilor de validitate a unor acte juridice civile care depăşesc prin conţinutul lor interesele strict personale ale părţilor.

Forma cerută pentru validitatea actului juridic civil se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice ce ţin de esenţa formei şi anume: este un element constitutiv al actului juridic, lipsa formei fiind sancţionată cu nulitate absolută a actului; presupune manifestarea expresă de voinţă, ceea ce exclude manifestarea tacită a voinţei părţilor şi este , în principiu, exclusivă, în sensul că, de regulă, actul se încheie în formă autentică, şi nu permite părţilor posibilitatea unei opţiuni, cu excepţia testamentului.[17]

Forma ad validatem trebuie să cuprindă întregul conţinut al actului juridic, nefiind admisă trimiterea la o sursă exterioară prin care să se determine conţinutul actului juridic civil. De asemenea, actele juridice aflate în raport de interdependenţă cu actele formale sau solemne, chiar dacă ele privite separat nu trebuie să îndeplinească această condiţie, trebuie totuşi să fie acte formale sau solemne cum ar fi, spre exemplu, mandatul pentru încheierea unui act formal trebuie să îmbrace forma autentică. Tot astfel, actul juridic care determină ineficacitatea unui act formal sau solemn trebuie să fie şi el formal sau solemn.

Sunt acte formale: donaţia, acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, ipoteca, contractul de societate comercială.

c) forma-condiţie de probaţiune a actului juridic civil. Forma cerută actului juridic pentru a fi folosit ca mijloc de probă constă în cerinţa întocmirii în scris a actului juridic civil, fără ca lipsa acestei forme să afecteze validitatea actului juridic. Forma cerută ca o condiţie de probaţiune a actului juridic, deşi nu are nici o influenţă asupra validităţii acestuia, totuşi ea are un caracter obligatoriu, deoarece, în principiu, este inadmisibil dovedirea actului juridic civil cu un alt mijloc de probă.

Forma ad probationem a fost considerată în literatura de specialitate ca reprezentând, fie o excepţie de la principiul consensualismului, deoarece manifestarea de voinţă trebuie făcută în formă scrisă,[18] fie ca o limitare adusă aceluiaşi principiu, în sensul că nedovedirea raportului juridic născut din actul juridic are drept consecinţă însăşi ineficacitatea acestui raport juridic[19]

d) forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil

Această formă se referă la formalităţile prevăzute de lege pentru a face actul juridic civil opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui. Formalităţile prevăzute de lege se referă, în primul rând, la publicitatea actului juridic civil prin care se constituie sau se transmit drepturi reale care, fiind drepturi absolute sunt opozabile erga omnes.

Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil este obligatorie. Nerespectarea acestei cerinţe de formă nu va fi sancţionată cu nulitate absolută sau imposibilitatea dovedirii actului juridic civil prin alte mijloace de probă, ci cu inopozabilitatea actului faţă de terţele persoane, adică cu posibilitatea acestora din urmă persoane de a ignora actele juridice ce li se opune de părţile care l-au încheiat. Actul încheiat este valabil şi va produce efecte între părţi, însă el nu este opozabil terţelor persoane faţă de care actul este ineficace.

Nulitatea actului juridic civil

Definiţie şi funcţiile nulităţii

În lipsa unei definiţii a nulităţii actelor juridice în codul civil, literatura de specialitate abundă în definiţii, care, însă, au un numitor comun şi anume acela că nulitatea este o sancţiune civilă, care intervine când se înfrânge o dispoziţie legală, cu ocazia încheierii unui act juridic.

Nulitatea este acea sancţiune civilă care intervine după încălcarea normei de drept, lipsind actul juridic de efectele urmărite la încheierea lui.[20]

Analizând finalitatea nulităţii ca instituţie de drept civil, în opinia domnului profesor T. Pop  această instituţie urmăreşte atât un rol preventiv, cât şi unul represiv.

Prin urmare, nulitatea urmăreşte atât o funcţie preventivă, cât şi una sancţionatorie.

Funcţia preventivă a nulităţii constă în ameninţarea cu distrugerea efectelor actului juridic, dacă acesta se încheie cu nesocotirea dispoziţiilor normative privind condiţiile sale de validitate.

Într-adevăr, nulitatea actelor juridice prezintă neajunsul că nimiceşte aparenţa creată prin acest act, împrejurare ce poate produce prejudicii atât părţilor, cât şi terţilor. De aceea, este preferabil să se verifice în prealabil condiţiile de validitate ale actului juridic, pentru a preveni nimicirea efectelor lui, după ce s-a încheiat. O asemenea verificare prealabilă a fost instituită de legiuitor, doar pentru actele solemne, însă ea lipseşte pentru restul actelor juridice. Pentru marea majoritate a actelor juridice pentru care nu se cere forma solemnă, părţile au tot interesul pentru a preîntâmpina distrugerea efectelor actului juridic, să observe prevederile legii civile înainte de încheierea lui şi să se conformeze lor.

Funcţia sancţionatorie intervine după încheierea actului juridic, având drept scop fie înlăturarea efectelor contrare legii, pe care le conţine acest act, fie încheierea actului în totalitate, dacă nu este posibilă menţinerea lui prin îndepărtarea clauzelor stipulate în dispreţul unor dispoziţii imperative ale legii.

De reţinut că nu trebuie confundată nulitatea actului juridic cu ineficienţa probatorie a înscrisului constatator.

Se ştie din materia dreptului probator că pentru dovedirea unor acte juridice legea cere întocmirea unui înscris. Acest înscris, pentru a constitui instrument probator trebuie să îndeplinească anumite condiţii prevăzute de lege. Nerespectarea acestor condiţii atrage ineficienţa înscrisului doveditor, ceea ce înseamnă că înscrisul este lipsit de efectele sale în materie de probă dar nu afectează validitatea operaţiilor juridice, care poate fi dovedită, eventual, prin alte mijloace de probă. Dacă înscrisul reprezintă o condiţie pentru validitatea chiar a operaţiilor juridice (caz actelor juridice solemne), nulitatea înscrisului atrage şi nulitatea actului juridic.

Evoluţia concepţiei cu privire la nulitatea actului juridic

În dreptul roman, concepţia asupra nulităţii era cristalizată în două adagii: qui contra legem agit nihil agit precum şi quod nullum est nullum producit efectum. De aici rezultă că nulitatea era totală şi iremediabilă sau, altfel spus, actul juridic era nimicit în totalitate, neexistând posibilitatea menţinerii lui parţiale cu înlăturarea clauzelor prin care s-a încălcat legea.

În concepţia clasică, care se afla încă sub influenţa dreptului roman, nulitatea era asimilată cu ineficacitatea actului juridic, în totalitatea sa, fiind tratat ca o stare organică a acestuia, deoarece s-a încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor legale. Nulitatea avea ca efect desfiinţarea actului juridic în întregime şi ca o consecinţă, nimicirea tuturor efectelor sale. Deci nulitatea era totală şi iremediabilă, ca şi în dreptul roman.

În concepţia modernă s-a formulat teoria proporţionalităţii efectelor nulităţii în raport cu cauzele care au determinat-o, urmările nulităţii trebuind să se mărginească numai la cele efecte care contravin legii, celelalte efecte ale actului menţinându-se. În această concepţie, nulitatea este în principiu parţială şi remediabilă. Finalitatea nulităţii în această concepţie este apărarea actului juridic prin menţiunea lui, după ce s-au înlăturat efectele care contravin legii.

Concepţia dreptului român contemporan asupra nulităţii actului juridic este aceea a unei nulităţi în principiu parţiale şi remediabile, nulitatea actului juridic având menirea de a suprima numai efectele care contravin dispoziţiilor legale încălcate la încheierea actului, lăsându-se neatinse celelalte efecte.

În această concepţie nulitatea totală intervine numai atunci când clauzele care contravin legii au constituit cauza principală şi determinantă a încheierii actului juridic.

Clasificare nulităţii actelor juridice

Teoria nulităţii actelor juridice clasifică aceste acte, în raport de mai multe criterii, astfel:

1. În raport de natura interesului ocrotit de lege şi de regimul ei juridic, nulitatea este de două feluri: nulitate absolută şi nulitate relativă.

Nulitatea absolută este sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare, cu ocazia încheierii unui act juridic, a unei norme de drept care ocroteşte un interes general, public.[21]

Nulitatea relativă este sancţiunea ce intervine în cazul de nerespectare, cu ocazia încheierii unui act juridic, a unei norme de drept care ocroteşte un interes particular, privat.[22]

Îndoctrină şi în jurisprudenţă se foloseşte pentru nulitatea absolută expresiile “nul de drept” sau “nul”, ori “nul de plin drept” sau “actul va fi nul”, iar pentru nulitatea relativă expresiile “actul este anulabil” sau “actul poate fi anulat”.

În raport de întinderea efectelor, nulitatea poate fi totală sau parţială.

Nulitatea totală este aceea care desfiinţează actul juridic în întregime.

Nulitatea parţială este aceea care desfiinţează numai unele efecte ale actului juridic acesta rămânând în fiinţă şi producându-şi celelalte efecte.

În dreptul civil român, nulitatea parţială reprezintă regula, iar nulitatea totală excepţia, aceasta însemnând că nulitatea unei clauze a actului juridic nu atrage ineficacitatea întregului act, ea mărginindu-se numai la acea clauză.

Nulitatea totală va interveni ori de câte ori clauza (sau clauzele) care contravine legii a constituit cauza impulsivă şi determinantă a încheierii actului juridic (exemplu bunurile soţilor şi înstrăinarea lor).

În raport de existenţa ori inexistenţa unei norme care să edicteze expres sancţiunea, nulitatea este de două feluri: expresă sau virtuală.

Nulitatea expresă (textuală, explicită) este aceea care este prevăzută anume într-o dispoziţie legală.

Nulitatea virtuală (implicită, tacită) este aceea care, fără a fi prevăzută expres de  lege, rezultă în mod neîndoelnic din felul de exprimare a normei legale sau din scopul acesteia.

Exemplu art ….. declară: “bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor. Orice convenţie contrară este nulă”.

Pe de altă parte, din modul de redactare sau din scopul anumitor prevederi legale rezultă că încălcarea acestora atrage nulitatea actului juridic, deşi aceste prevederi nu conţin expres sancţiunea nulităţii. Suntem în prezenţa unei nulităţi virtuale.

Drept exemplu constituie prevederile art. 575 din C. civ. Care declară: “Testamentul trebuie să fie întocmit în formă scrisă, cu indicarea locului şi datei întocmirii lui, să fie semnat cu mâna proprie a testatorului şi autentificat pe cale notarială”. La fel art. 240 prevede că contractul de vânzare cumpărare a casei de locuit trebuie să fie încheiat în formă scrisă, autentificat notarial şi înregistrat la birourile de inventariere tehnică.

Exemple din cc cu privire la formele testamentului, donaţiuni

În raport de caracterul condiţiilor de validitate nerespectată nulitatea este de două feluri: de fond şi de formă.

Nulitatea de fond este acea sancţiune a actului juridic încheiat cu nerespectarea condiţiilor esenţiale de validitate ale acestuia şi anume: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită.

Cu părere de rău legislaţia civilă a Republicii Moldova nu prevede expres condiţiile de valabilitate ale convenţiilor, acestea fiind stabilite de către doctrină.

Nulitatea de formă este acea sancţiune a actului juridic încheiat cu nerespectarea formei cerute de lege ad validatem.

Această clasificare prezintă interes redus, deoarece efectul juridic ale nulităţilor de fond şi de formă sunt aceleaşi.

2. În raport de modul cum operează nulitatea se distinge între nulitate de drept şi nulitate judiciară.

Nulitatea de drept este aceea care operează în puterea legii, independent de intervenţia instanţei judecătoreşti.

Nulitatea judiciară este aceea pronunţată de instanţa judecătorească, care lipseşte de efecte actul juridic civil.

Clasificarea aceasta este de origine franceză, iar când nulitatea era prevăzută expres de lege (actul este “nul de drept”), ea opera în puterea legii, fără intervenţia instanţei de judecată.

În dreptul civil român, distincţia între nulităţile de drept şi judiciare este nesemnificativă în practică, deoarece în toate cazurile, indiferent că suntem în prezenţa unei nulităţi absolute, când instanţa constată această nulitate, sau a unei nulităţi relative, când instanţa pronunţă nulitatea, pentru ca actul juridic să fie desfiinţat de regulă intervine organul jurisdicţional.

În legislaţia română există texte care declară “nul de  drept” un act juridic, dar, pentru a înlătura situaţia juridică creată prin acest act se impune o hotărâre judecătorească de declarare a nulităţii. Aşa de pildă, art   statuează: “Convenţia făcută prin eroare, violenţă sau dol nu este nulă de drept, ci dă loc numai acţiunii de nulitate”.

La noi în ţară conform art. 60 C.civ. care precizează că: “cel al cărui consimţământ a fost viciat prin înşelăciune, violenţă, ameninţare în urma unei învoieli dolosive sau în urma unui concurs de împrejurări grele poate cere anulare convenţiei”

Deci, conchidem noi, nimeni nu-şi poate face singur dreptate, desfiinţând situaţia juridică existentă, ci trebuie să recurgă la justiţie.

Cauzele de nulitate a actului juridic

Privite în general, cauzele care conduc la nulitatea actului juridic s-ar subsemna ideii de nerespectare a dispoziţiilor legale, care reglementează condiţiile necesare pentru ca aceasta să fie valabilă.

În doctrină sunt considerate cauze de nulitate a actului juridic următoarele:

Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea de a încheia actul juridic;

Lipsa unui element esenţial, structural, al actului juridic (consimţământul, obiectul, cauza);

Vicierea consimţământului exprimat în actul juridic;

Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;

Ilicitatea sau imoralitatea cauzei;

Nesocotirea dispoziţiilor imperative ale legii, ordinii publice şi bunurilor moravuri;

Nerespectarea formei cerute de lege pentru actele solemne;

Lipsa sau nevalabilitatea autorizaţiei administrative pentru unele acte juridice;

Frauda legii.

De menţionat că nesocotirea acestor cauze de nulitate conduce fie la nulitatea absolută, fie la nulitatea relativă a actului juridic.

Cauze de nulitate absolută

Sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic intervine în următoarele cazuri:

Când se încalcă dispoziţiile legale referitoare la capacitatea civilă a persoanei. Este vorba de: a) nerespectarea de către unele persoane a incapacităţii speciale la care sunt supuse pentru ocrotirea vreunui interes social obştesc. O asemenea incapacitate specială este prevăzută de art   .. pentru judecători, procurori şi avocaţi, care sunt opriţi să cesioneze drepturi litigioase şi b) lipsa capacităţii de folosinţă a dreptului datorită nerespectării principiului specialităţii de către persoana juridică;

Când actul juridic este lipsit de un element esenţial, de o condiţie esenţială pentru validitatea lui consimţământul, obiectul, cauza. Consimţământul lipseşte cu desăvârşire în cazul erorii-obstacol, când voinţa

Если Вам нужна помощь с академической работой (курсовая, контрольная, диплом, реферат и т.д.), обратитесь к нашим специалистам. Более 90000 специалистов готовы Вам помочь.
Бесплатные корректировки и доработки. Бесплатная оценка стоимости работы.

Поможем написать работу на аналогичную тему

Получить выполненную работу или консультацию специалиста по вашему учебному проекту
Нужна помощь в написании работы?
Мы - биржа профессиональных авторов (преподавателей и доцентов вузов). Пишем статьи РИНЦ, ВАК, Scopus. Помогаем в публикации. Правки вносим бесплатно.

Похожие рефераты: