Xreferat.com » Топики по английскому языку » Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile латынь

Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile латынь

celor două părţi nu s-a întâlnit pentru a se încheia valabil actul juridic. În acest caz nu suntem în prezenţa unui viciu de consimţământ, ci în prezenţa unui obstacol la încheierea actului juridic;

Când obiectul actului juridic nu este valabil (este obiect ilicit sau imoral);

Când cauza actului juridic nu este valabilă (este ilicită sau imorală);

Când forma cerută de lege în mod obligatoriu, nu a fost respectată de părţi;

Când au fost nesocotite dispoziţiile imperative ale legii, ordinii publice şi bunele moravuri;

Când lipseşte autorizaţia administrativă, ori aceasta nu este valabilă, întrucât s-a acordat cu încălcarea legii;

Când pentru actul juridic încheiat s-a fraudat legea.

Cauze de nulitate relativă

Sancţiunea nulităţii relative a actului juridic intervine în următoarele cazuri:

Când consimţământul exprimat în actul juridic a  fost viciat prin eroare, dol, violenţă sau leziuni;

Când a lipsit discernământul uneia din părţi în momentul încheierii actului juridic;

Când actul juridic a fost încheiat de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau de persoane cu capacitate de exerciţiu sau de persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă, care n-au avut încuviinţările prevăzute de lege. Este vorba de: a) actul juridic încheiat de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu (minorii sub 15 ani şi persoanele sub interdicţie); b) actul juridic încheiat de un minor cu capacitatea de exerciţiu restrânsă, fără încuviinţarea ocrotitorului legal, act care este lezionar pentru minor; c) actul juridic încheiat fără încuviinţarea autorităţii tutelare.

Când actul juridic a fost încheiat cu nesocotirea unor interdicţii legale prevăzute în scopul ocrotirii unor interese particulare.

Regimul juridic al nulităţii

Clasificarea nulităţii în absolută şi relativă este deosebit de importantă din cauza regimului juridic diferit al celor două categorii de nulităţi. Acest regim diferit se datorează naturii distincte a interesului ocrotit prin norma juridică încălcată. Dacă interesul ocrotit este cel general, obştesc, atunci sancţiunea încălcării legii este nulitatea absolută cu regimul ei juridic propriu, iar dacă interesul ocrotit este particular al părţilor sau al uneia dintre ele, atunci sancţiunea încălcării legii este nulitatea relativă, cu regimul ei juridic distinct.

Regimul juridic al nulităţii se referă la regulile care generează atât nulitatea absolută cât şi nulitatea relativă.

Deosebirea de regimul juridic dintre nulitatea absolută şi nulitatea relativă priveşte trei aspecte: a) persoanele care pot invoca nulitatea; b) prescrierea dreptului la acţiune şi c) posibilitatea acoperirii nulităţii prin confirmarea actului juridic.

În cele ce urmează vom examina separat regimul juridic al nulităţii absolute şi regimul juridic al nulităţii relative.

Regimul juridic al nulităţii absolute

Regulile care cârmuiesc regimul juridic al nulităţii absolute sunt:

a) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată. Persoanele interesate pot fi: părţile actului juridic, avânzii cauză ai părţilor, procurorul şi chiar instanţa din oficiu. De observat că, însăşi partea care ar fi vinovată de faptele ce constituie cauza nulităţii, poate cere constatarea nulităţii absolute şi desfiinţarea retroactivă a actului juridic, invocând chiar cauza pe care a invocat-o personal. Aceasta se explică prin aceea că s-a încălcat o dispoziţie legală imperativă al cărei scop este ocrotirea unui interes general obştesc. Se acordă neîndoios, prioritate ordinii de drept, faţă de interesul particular al uneia sau ambelor părţi. Întrucât, actele juridice sunt guvernate de principiul consensualismului acestora, numărul persoanelor care pot invoca nulitatea absolută este destul de restrâns. Terţii care sunt străini de actul juridic, vor putea invoca nulitatea absolută a acestuia numai în măsura în care actul juridic le este opozabil, deoarece numai atunci se bucură de un interes ocrotit de lege.

b) Acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă. Aceasta înseamnă că acţiunea în constatarea nulităţii absolute poate fi intentată oricând, nefiind îngrădit de vreo durată în timp de la încheierea actului. Imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate absolută rezultă din două împrejurări:

1. Fiind o acţiune în constatarea unei nulităţi operează în puterea legii;

2. Este expres prevăzută de text.

c) Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmarea actului. Întrucât nulitatea absolută are ca fundament ocrotirea unor interese generale, obşteşti şi de aici dreptul oricărei persoane de a o invoca, actul juridic lovit de nulitate absolută nu poate fi confirmat. Părţile nu au decât posibilitatea de a încheia un act juridic nou, valabil, care nu poate valida vechiul act nul, ci va fi un act juridic independent, a cărui exigenţă începe în momentul încheierii lui. Vechiul act juridic va rămâne în continuare nul. Exem căsătoria.

Regimul juridic al  nulităţii relative

Regulile care cârmuiesc regimul juridic la nulităţii relative sunt:

Nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana ocrotită de dispoziţia legală ce reglementează nulitatea.

De pildă, nulitatea relativă pentru viciu de consimţământ nu poate fi invocată decât de partea al cărui consimţământ a fost viciat la încheierea actului juridic, deoarece numai în vederea ocrotirii acestuia legiuitorul a statuat posibilitatea anulării actului. Desigur că numai partea respectivă poate aprecia, în ce măsură consimţământul i-a fost viciat, şi în ce măsură i-au fost vătămate interesele. Cealaltă parte nu poate invoca nulitatea relativă a actului juridic respectiv.

Sunt situaţii când fiecare dintre părţile contractante va putea invoca nulitatea relativă. De exemplu, dacă un contract a fost încheiat între doi minori, fiecare dintre aceştia va fi în drept să invoce nulitatea relativă a contractului.

Mai trebuie menţionat situaţia în care fiecare parte contractantă poate invoca nulitatea relativă a contractului, dar pentru temeiuri juridice diferite. Aşa de pildă, o parte poate invoca nulitatea pentru lipsa capacităţii de exerciţiu la încheierea contractului, iar cealaltă pentru un viciu de consimţământ (eroarea de exemplu).

Tot astfel, această nulitate poate fi invocată şi de procuror, în măsura în care acţiunea în anulare nu are un caracter stric personal.

Acţiunea în nulitate relativă este supusă prescripţiei extinctive. Termenul de prescripţie este de trei ani şi el începe să curgă după distincţiile art. 79 C. civ. Potrivit textului acestui articol “ Prescripţia începe să curgă din ziua în care s-a născut dreptul la acţiune; dreptul la acţiune se naşte din ziua când persoana a aflat sau trebuia să afle, că i-a fost încălcat un drept”. În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”

De observat că termenul de prescripţie susmenţionat se aplică numai la acţiunile având un obiect patrimonial. Referitor la acţiunile nepatrimoniale, ele sunt în principiu imprescriptibile.

După împlinirea termenului de prescripţie, dreptul la acţiune în anulare actului juridic se stinge, dar nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de excepţie, oricând, întrucât numai dreptul la acţiune se stinge.

Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare.

Confirmarea nu este altceva decât un act juridic unilateral prin care o persoană renunţă la dreptul său de a invoca nulitatea relativă a unui act juridic.

Confirmarea poate fi făcută în două moduri: expres şi tacit

Confirmarea expresă se face printr-un înscris (numit act confirmativ), care trebuie să îndeplinească o  sumă de condiţii. Cele mai importante condiţii privesc pe autorul confirmării actului anulabil, care nu este decât persoana ce putea invoca nulitatea relativă. Această persoană trebuie să fie capabilă, iar consimţământul ei să nu fie alterat de vreun viciu. De aici concluzia că confirmarea actului anulabil nu poate fi făcută decât după încetarea incapacităţii sau după încetarea sau descoperirea viciului de consimţământ, iar autorul confirmării trebuie să fie conştient de viciul actului juridic pe care-l confirmă.

Actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească şi el condiţiile de valabilitate şi anume: să cuprindă elementele esenţiale ale actului juridic (obiect cauză, natura obligaţiei), cauza nulităţii şi intenţia de a renunţa la acţiunea în anulare.

Confirmarea tacită rezultă din executarea actului anulabil.

Principalul efect el anulării este acela că anulabilitatea actului juridic dispare retroactiv aceasta însemnând că, după confirmare, partea nu mai poate invoca nulitatea relativă a actului juridic, nici pe cale de acţiune, nici pe cale de excepţie.

Constatarea nulităţii absolute şi pronunţarea nulităţii relative.

Desfiinţarea efectelor actului juridic lovit de nulitate absolută sau de nulitate relativă trebuie să fie opera instanţei judecătoreşti. Este de notat că rolul instanţei judecătoreşti nu este acelaşi în cazul celor două nulităţi (absolută şi relativă).

Nulitatea absolută operează prin puterea legii, chiar din momentul încheierii actului juridic. Întrucât actul juridic nu a luat fiinţă în mod legal, dacă părţile ajung la înţelegere cu privire la recunoaşterea nulităţii actului juridic, nu este necesar să se recurgă la sesizarea instanţei judecătoreşti pentru a constata nulitatea absolută. Faţă de împrejurarea că a devenit o practică constantă recurgerea la autorităţile justiţiei pentru constatarea nulităţii absolute, conchidem că acordul părţilor referitor la recunoaşterea nulităţii absolute este, de regulă, irealizabilă.

Prin urmare nulitatea absolută este constatată de instanţa de judecătorească, care face o aplicare necesară a legii, nu o apreciere proprie. Acţiunea în constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă.

În contrast cu nulitatea absolută, nulitatea relativă nu operează prin puterea legii, întrucât actul juridic anulabil a luat fiinţă şi el necesită a fi desfiinţat de către instanţa judecătorească.

Prin urmare, nulitatea relativă este supusă aprecierii instanţei judecătoreşti, care o pronunţă, şi ea operează deci prin puterea hotărârii judecătoreşti.

Este necesar a învedera că şi părţile au posibilitatea să desfiinţeze actul juridic anulabil, dar dacă nu se înţeleg, partea îndreptăţită trebuie să intenteze acţiune în justiţie. Cum această acţiune este prescriptibilă în termenul general de prescripţie (trei ani), în cazul în care partea a pierdut acest termen, actul juridic nu mai poate fi desfiinţat şi el rămâne valabil, chiar dacă anterior fusese susceptibil de anulare.

În literatura juridică s-a precizat că acţiunea în nulitate este o acţiune autonomă, care are drept scop să restabilească ordinea de drept încălcată. Chiar dacă actul juridic încheiat cu încălcarea legii a produs unele consecinţe patrimoniale, scopul principal al acţiunii în nulitate este înlăturarea efectelor actului juridic nul şi abia apoi repararea daunelor patrimoniale. Iată de ce se afirmă că acţiunea în nulitate este o acţiune autonomă, care urmăreşte să asigure preemţiunea ordinii de drept.

Efectele nulităţii actului juridic

Noţiune şi reglementare

Efectul nulităţii rezidă în desfiinţarea actului juridic din momentul încheierii sale, ceea ce conduce la restabilirea ordinii de drept încălcate.[23]

Actul juridic nul poate produce efecte în viitor, iar efectele produse în trecut se desfiinţează retroactiv. Aşadar nulitatea operează nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Retroactivitatea este consecinţa firească a nulităţii actului juridic.

Trebuie reţinut că efectele nulităţii sunt aceleaşi – lipsa de eficacitate a actului juridic – indiferent că ne găsim în prezenţa nulităţii absolute sau a nulităţii relative.

Întrucât nulitatea operează retroactiv, efectele acesteia vor depinde şi de alţi factori, care au survenit după încheierea actului juridic, cum ar fi: executarea sau neexecutarea actului juridic, transmiterea drepturilor de către dobânditor unor terţe persoane subdobânditoare.

Principiile efectelor nulităţii actului juridic

Efectele nulităţii sunt cârmuite de trei principii importante:

Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic;

Principiul restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului juridic;

Principiul anulării actelor juridice subsecvente, ca o consecinţă a anulării actului juridic;

Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actelor juridice

Aplicarea sancţiunii nulităţii actului juridic atrage după sine desfiinţarea retroactivă a efectelor actului respectiv, iar pentru viitor actul juridic nu va mai produce efecte. Cu alte cuvinte actul nul va mai produce efecte pentru viitor, iar efectele produse în trecut se desfiinţează retroactiv.

Retroactivitatea conduce la desfiinţarea efectelor actului juridic, care s-au produs în trecut (între data încheierii actului şi data anulării sau constatării nulităţii lui) şi la încetarea producerii lor în viitor, după pronunţarea hotărârii judecătoreşti prin care actul juridic a fost anulat sau care a constatat nulitatea absolută a acestuia. În realitate, în baza retroactivităţii efectelor nulităţii, părţile se văd în situaţia anterioară încheierii actului juridic, deoarece numai astfel concordanţa dintre lege şi actul respectiv poate fi armonizată.

Prin urmare, în baza principiului retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic, efectele actului contrare legii sunt retroactiv desfiinţate, iar părţile urmează să fie repuse în situaţia anterioară încheierii actului.

În ipoteza în care actul juridic nu a fost executat, pronunţarea anulării ori constatarea nulităţii actului conduce la ineficacitatea lui, părţile fiind considerate că n-au avut niciodată dreptul sau obligaţii reciproce. Drept urmare, nici una dintre părţi nu mai poate cere executarea actului.

În ipoteza în care actul juridic a fost executat în totalitate sau în parte, odată cu declararea nulităţii sau anularea acestuia se desfiinţează retroactiv efectele lui, iar părţile sunt obligate să-şi restituie reciproc prestaţiile executate.

Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii se întemeiază pe un alt principiu fundamental al dreptului şi anume pe principiul supremaţiei legii, pentru că nu este îngăduit ca în viaţa noastră juridică să existe acte juridice ale căror efecte sunt contrare legii, de aceea se impune înlăturarea lor şi restabilirea ordinii de drept încălcate.

De la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii există câteva excepţii dictate fie de caracterul ireversibil al prescripţiilor executate, fie de raţiuni de politică juridică.

Excepţiile vizează cazurile în care efectele nulităţii actului juridic se produc numai pentru viitor, nu şi pentru trecut, ceea ce înseamnă că efectele actului juridic declarat nul sau anulat sunt menţinute pe trecut (pe perioada dintre data declarării nulităţii sau anulării actului juridic şi data încheierii lui).

Excepţiile invocate de doctrină de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic sunt:

1. Menţinerea efectelor produse

Если Вам нужна помощь с академической работой (курсовая, контрольная, диплом, реферат и т.д.), обратитесь к нашим специалистам. Более 90000 специалистов готовы Вам помочь.
Бесплатные корректировки и доработки. Бесплатная оценка стоимости работы.

Поможем написать работу на аналогичную тему

Получить выполненную работу или консультацию специалиста по вашему учебному проекту
Нужна помощь в написании работы?
Мы - биржа профессиональных авторов (преподавателей и доцентов вузов). Пишем статьи РИНЦ, ВАК, Scopus. Помогаем в публикации. Правки вносим бесплатно.

Похожие рефераты: